...

Un trandafir.. O scrisoare.. 

Inca o faptura ranita.. Mirosind trandafirul.. citind cuvant cu cuvant, litera cu litera scrisoarea, de zeci de ori.. 

Asa apare tristetea. Din nou. Din nou si din nou. Ca de fiecare data.. Aceasta ne cuprinde ca si cum niste radacini puternice ne-ar strange pan' la suflet.. ca niste tentacule ce ne sug fericirea si ne lasa mintea goala.. ametita de otrava lor.. ametita de amintirile care odata ne aduceau fericirea si acum.. suferinta.

Dorul acelor momente magice, acelor mici atingeri.. Acelor cateva clipe de fericire ce acum par imposibile.. Ca si cum totul ar fi fost doar un vis.. 

Un vis plin de iubire care s-a treminat defintiv..

Lacrimi ce ajung chiar la inima, inima mea care candva batea pentru o dragoste ca in basme sfarsind totusi ca o drama..

O piesa de teatru, unde realitatea invinge imaginatia, atat de emotionanta, atacand sufletele sensibile.. provocand sufletele puternice.. Creand o atmosfera de visare unde mintile noastre patrund lent.. O atmosfera  in care amintirile se impletesc devenind astfel o poveste de invidiat despre care se va povesti mereu..

Mereu..

O simpla poveste de iubire.